Posts Tagged ‘Indicaţie geografică protejată’

Specialitate tradiţională garantată

Sistemul european de etichetare a calităţii protejează 1 000 de denumiri utilizate pentru a desemna produse agricole şi alimentare tradiţionale.

La data de 15 februarie 2011, denumirea Piacentinu Ennese a fost înregistrată în sistemul european de etichetare a calităţii la poziţia cu numărul 1000. Este vorba despre o varietate de brânză de oaie cu aromă de şofran produsă în Italia.

Sistemul protejează şi promovează denumirile comerciale ale produselor agricole şi alimentelor tradiţionale europene. Munca a mii de agricultori şi producători de alimente este valorizată, contribuindu-se astfel la conservarea şi dezvoltarea patrimoniului rural al UE. De asemenea, sistemul le garantează consumatorilor că pot avea încredere în produsele alimentare care poartă această etichetă.

Odată ce denumirea comercială a produsului agricol sau alimentar tradiţional este înregistrată sub una dintre cele trei mărci de calitate, UE se va asigura că aceeaşi denumire protejată nu va fi folosită de alţi producători.

De exemplu, numai un anumit tip de brânză de oaie fabricată în provincia Enna, Sicilia, are dreptul de a purta eticheta „Piacentinu Ennese”. Producătorii săi pot folosi, acum, logo-ul UE pentru denumiri de origine protejată.

De la crearea sa, în 1992, sistemul a înregistrat produse precum jambonul de Parma, brânza Roquefort şi plăcintele cu carne de porc Melton Mowbray, sub una din etichetele:

Denumire de origine protejată – pentru produsele agricole şi alimentare fabricate, prelucrate şi pregătite într-o anumită zonă geografică, după metode recunoscute;

Indicaţie geografică protejată – pentru produse agricole şi alimentare strâns legate de o zonă geografică. Cel puţin una din etapele de producţie, procesare sau preparare trebuie să aibă loc în zona geografică specificată;

Specialitate tradiţională garantată – evidenţiază caracterul tradiţional al produselor, care le este conferit fie de compoziţie, fie de metoda de fabricaţie.

Până în prezent, au fost înregistrate 505 produse sub sigla denumire de origine protejată (DOP), 465 sub sigla indicaţie geografică protejată (IGP) şi 30 ca specialităţi tradiţionale garantate (STG). Înregistrarea nu se face automat. Mai întâi, UE trebuie să analizeze cererea, care poate fi contestată de alţi producători.

Vinurile şi băuturile spirtoase fabricate în Europa sunt protejate prin sisteme de etichetare separate.

Îmbunătăţirea etichetării calităţii

UE şi-a propus să îmbunătăţească sistemul de etichetare a calităţii. Comisia a înaintat propuneri legislative  în luna decembrie 2010 pentru a simplifica sistemul şi pentru a face ca eticheta să fie mai uşor de utilizat şi de înţeles.

Potrivit unui studiu , produsele înregistrate sub sigla DOP şi IGP au înregistrat în anul 2007 o cifră de afaceri totală de 14 miliarde de euro.

Sursa:http://ec.europa.eu/news/agriculture/110215_ro.htm

Advertisement
Contact:
BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI. REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII, IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR. Pentru o oferta de pret va rugam sa ne contactati la :
mustateanu@gmail.com
Tel: 0768.511.900
Program:
Zilnic: 09-19 Sambata: 09-14
OSIM OEB WIPO OHIM AIPPI Grup Roman EPI ORDA