Cum se obţine noul atestat de produs tradiţional

Potrivit noilor normative care reglementează produsele tradiţionale, cantitatea produsă zilnic va fi limitată, la alimente, la 400 de kilograme (sau litri) pe zi, cu excepţia produselor de panificaţie, unde cantitatea nu trebuie să depăşească 800 de kilograme pe zi.

„După noua legislaţie, toate produsele tradiţionale trebuie să obţină din nou atestatul. Cred că vor fi mult mai puţine produse tradiţionale, pentru că astăzi, din păcate, foarte multe poartă denumirea de produs tradiţional fără să fie tradiţionale”, a declartat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Verificări încrucişate Atestatele rămân valabile nouă luni de la data intrării în vigoare a ordinului, iar eliberarea noului tip de atestat se face la solicitarea operatorului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei. De verificarea produselor tradiţionale se vor ocupa ministerele Agriculturii şi Sănătăţii, precum şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. „În data de 11 noiembrie 2013, în Monitorul Oficial Partea I, nr. 688 a fost publicat Ordinul nr. 724 din 29 iulie 2013 privind atestarea produselor tradiţionale. Este un Ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Sănătăţii şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor care a intrat în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării. La data intrării în vigoare a ordinului nr. 724/2013 se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 690/2004 pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 938 din 14 octombrie 2004“, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii. Reatestare pentru întărirea concurenţei Reatestarea şi atestarea produselor tradiţionale româneşti în baza noului ordin va asigura o concurenţă loială între producători şi va spori credibilitatea produselor în ochii consumatorilor. Cei înregistraţi în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale (RNPT) vor avea pe etichetă un logo de produs tradiţional. „Logoul naţional este proprietatea exclusivă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Folosirea logoului naţional fără respectarea condiţiilor prevăzute în prezentul ordin se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare“, precizează ministerul. Avantajele certificării Produsul atestat ca tradiţional va reflecta aşteptările consumatorilor, fiind fabricat din materii prime locale, va prezenta o reţetă tradiţională specifică locului de prelucrare, şi va avea în procesul de obţinere şi operaţiuni de prelucrare manuale, toate acestea dovedind un mod de lucru tradiţional. Pâinea „Adriana“ se prepară cu cartofi de Covasna Atestatul de produs tradiţional cu nr. 01 este acordat produsului „Pâine Tradiţională Adriana”, în urma verificării documentaţiei depuse la Direcţia pentru Agricultură a judeţului Braşov fabricat la Adriana Prod SRL, cu sediul în localitatea Ghimbav, judeţul Braşov. “Pâinea tradiţională Adriana” se obţine din făină de grâu albă, care provine din zona Ţara Bârsei, drojdie de panificaţie, sare iodată, cartofi din zona Braşov şi Covasna şi apă, procedeul de obţinere este tradiţional, respectiv operaţiile de pregătire a materiilor prime şi auxiliare, dozarea acestora, divizarea aluatului, modelarea, baterea cojii, ambalarea care se execută manual. Produsul din judeţul Braşov a fost înregistrat în ,,Registrul naţional al produselor tradiţionale”, la poziţia 01.

Citeste mai mult: adev.ro/n2c6fh

(Visited 61 times, 1 visits today)

Pe aceasi tema:

Comments are closed.

Advertisement
Contact:
BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI. REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII, IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR. Pentru o oferta de pret va rugam sa ne contactati la :
mustateanu@gmail.com
Tel: 0768.511.900
Program:
Zilnic: 09-19 Sambata: 09-14
OSIM OEB WIPO OHIM AIPPI Grup Roman EPI ORDA