Protejarea drepturilor de proprietate intelectuală

Articolele reţinute, suspectate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, au o valoare însumată de peste 760 de milioane de euro, arată raportul anual de profil alComisiei.

Suma este ceva mai mică în comparaţie cu anii trecuţi – chiar şi aşa însă, reprezintă un nou semnal de alarmă că drepturile de proprietate intelectuală trebuie protejate şi mai mult.

„Prin inovare și creativitate, Europa creează valoare. Protejarea drepturilor de proprietate intelectuală este importantă nu doar pentru sănătatea și siguranța consumatorilor europeni, ci și pentru susținerea creșterii economice și crearea de locuri de muncă în Uniunea Europeană” – a declarat comisarul Algirdas Šemeta.

Acesta a atras o dată în plus atenţia asupra impactului economic pe care produsele contrafăcute îl produc, dar şi asupra deversităţii domeniilor în care apar falsuri.

Astfel, potrivit raportului, produsele de îmbrăcăminte şi medicamentele sunt printre cele mai falsificate, reprezentând în jur de 22% din totalul articolelor reţinute.

Totodată, autorităţile vamale au dat o mare atenţie coletelor poștale și de curierat. Acestea au reprezentat, în 2013, aproximativ 70 % dintre intervențiile vamale.

19 % din rețineri au vizat traficul poștal de medicamente. 9 din 10 produse reţinute au fost ulterior distruse sau au făcut obiectul unor acțiuni în justiție pentru stabilirea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală.

Din totalul produselor reţinute, 66 % provin din China şi 13 % din Hong Kong, dar…sunt şi alte state vizate, despre care s-a constatat că sunt sursă principală pentru anumite genuri de produse.

Turcia, spre exemplu, este principalul distribuitor de cosmetice şi parfumuri contrafăcute, iar Egiptul de produse alimentare.

Comisia Europeană aminteşte că, pe lângă importanţa pentru siguranţă şi sănătate, protejarea drepturilor de proprietate intelectuală a devenit un factor determinant, în domenii precum cercetarea, inovarea şi ocuparea forţei de muncă.

Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală este inclusă în Strategia Uniunii pe termen mediu, iar autorităţilor naţionale din statele membre li se cere să facă mai multe eforturi pentru a identifica la graniţe falsurile.

Sursa:http://www.romania-actualitati.ro/protejarea_drepturilor_de_proprietate_intelectuala-64969

(Visited 18 times, 1 visits today)

Pe aceasi tema:

Comments are closed.

Advertisement
Contact:
BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI. REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII, IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR. Pentru o oferta de pret va rugam sa ne contactati la :
mustateanu@gmail.com
Tel: 0768.511.900
Program:
Zilnic: 09-19 Sambata: 09-14
OSIM OEB WIPO OHIM AIPPI Grup Roman EPI ORDA