Drepturile de autor privind produsele software

Legislaţia referitoare la drepturile de autor privind produsele software

„Dreptul de autor” este o sintagmă care defineşte legislaţia ce se referă la protecţia operelor de creaţie. Prin „operă de creaţie” se înţelege orice creaţie intelectuală, incluzând aici atât lucrările ştiinţifice şi tehnice, cât şi cele datorate imaginaţiei: literatură, pictură, muzică, arhitectură, coregrafie etc).
Dreptul de autor rezervă autorilor operelor de creaţie dreptul exclusiv de a autoriza folosirea operei lor în orice mod. Prin aceasta se conferă operelor de creaţie calitatea unui bun care poate fi cedat sau transferat într-un mod analog bunurilor materiale.
Cele două premize fundamentale pe care se bazează dreptul de autor se găsesc în drepturile fundamentale ale omului, consemnate ca atare în Declaraţia universală a drepturilor omului:

  1. Fiecare are dreptul la protecţia intereselor morale şi materiale ce decurg din orice producţie ştiinţifică, literară sau artistică al cărui autor este;
  2. Orice persoană are dreptul să ia parte în mod liber la viaţa culturală a societăţii, să se bucure de arte şi să participe la progresul ştiinţific şi la binefacerile ce rezultă de aici.

Din aceste premize decurg cele două raţiuni importante care au condus la instituirea dreptului de autor în societatea modernă. În primul rând pentru ca autorul să poată rămâne stăpân pe folosinţa care este dată operei sale şi să poată pretinde, în această calitate, o remuneraţie. În al doilea rând, pentru ca societatea să poată avea acces la opera sa. 
Cele două principii sunt în strânsă dependenţă, iar legile privind dreptul de autor urmăresc stabilirea unui echilibru cât mai just între acestea. Astfel, societatea încurajează autorul în publicarea operelor sale, pentru ca acestea să ajungă în acest fel la dispoziţia tuturor. În acest scop îi garantează autorului o exclusivitate suficientă pentru ca acesta să poată ceda o parte unui editor care să-i publice opera (în lipsa unei exclusivităţi editorul nu ar avea garanţia că un concurent nu va publica simultan aceeaşi operă). 
Pe de altă parte, societatea fiind cea care crează condiţiile de lucru ale autorului, se consideră îndreptăţită să dispună, în anumite limite, de operele publicate. Astfel, durata exclusivităţii este limitată în timp, după care opera devine un bun public. Pe de alta parte, în unele ţări legislaţia limiteazã chiar exclusivitatea autorului, admiţând noţiunea de bons usages, adică dreptul de a utiliza scurte citate dintr-o operă fără autorizarea autorului (de pildă în studii critice sau cercetări personale). 
Denumirea engleză copyright este perfect echivalentă noţiunii „drept de autor”. Ea provine de la primul act care a recunoscut dreptul exclusiv al autorilor de a-şi tipări lucrările sau de a autoriza tipărirea lor: The Copyright Act, promulgat în Anglia în 1709 şi cunoscut sub numele Statute of Anne
Ca şi alte opere protejate, programele pentru calculator sunt opere de creaţie intelectuală (conform Art. 7 din lege), rezultat nu al unei munci mecanice, executate cu mijloace tehnice obişnuite sau cu ajutorul unor cunoştinţe ce stau la îndemâna oricui. Programele de calculator sunt opere de creaţie intelectuală, a căror valoare nu este dată de suportul material pe care programul în sine este fixat şi nici de munca depusă pentru realizarea acestor suporturi numite generic CD-Rom-uri. Valoarea protejată de lege este chiar creaţia intelectuală originală concretizată în programul pentru calculator.

În exprimarea Articolului 72 din lege, „protecţia programelor de calculator include orice expresie a unui program, programele de aplicaţii şi sistemele de operare exprimate în orice fel de limbaj, (…), materialul de concepţie pregătitor, precum şi manualele.” Mai mult chiar, legea română protejează programele de calculator „independent de valoarea şi destinaţia lor” concretă. Protecţia acordată de lege nu se opreşte numai la obiectul dreptului de autor. Este protejat deopotrivă şi titularul acestui drept, autorul programului de calculator respectiv. Potrivit legii (Art. 12 din Legea dreptului de autor), autorul programului are dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii.
Acest drept general dă naştere, în temeiul Art. 13 şi 73 din lege, la alte drepturi distincte şi exclusive ale autorului de a autoriza:

  1. reproducerea integrală sau parţială a programului de calculator;
  2. difuzarea programului de calculator
  3. importul, în vederea comercializării pe teritoriul României, a copiilor programelor de calculator realizate cu consimţământul autorului. 

Consimţământul pe care titularul dreptului de autor îl dă unei persoane pentru a putea reproduce, folosi, difuza sau importa copii ale unui program de calculator, se concretizează în practică în licenţe. Ele sunt documentele care probează că reproducerea, folosirea, difuzarea etc. a unui program de calculator de către o anumită persoană s-a realizat cu consimţământul autorului. Pentru a dovedi că persoana în cauză este cea care a obţinut licenţele respective, ea trebuie să probeze acest lucru cu facturi de cumpărare sau cu alte documente de provenienţă.
Lipsa licenţelor echivalează cu lipsa autorizării din partea autorului. Importanţa acestor licenţe este evidentă, întrucât desfăşurarea activităţilor menţionate fără aceste licenţe, reprezintă infracţiuni.

Aspecte economice ale nerespectării legislaţiei (pentru producător, pentru utilizator)

Potrivit Art. 142 din Legea nr. 8 din 1996, „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la trei ani sau cu amendă de la 700.000 lei la 7 milioane lei, dacă nu constituie infracţiune mai gravă, fapta persoanei care, fără a avea consimţământul titularului drepturilor recunoscute:
a) reproduce integral sau parţial o operă
b) difuzează o operă
c) importă în vederea comercializării pe teritoriul României, copii de pe o operă”
Aşa cum arată Art. 14 alin. 1 din lege, „prin reproducere se înţelege realizarea uneia sau mai multor copii ale unei opere, în orice formă materială, (…), precum şi stocarea permanentă sau temporară a acesteia cu mijloace electronice.” Prin difuzare legea (Art. 14 alin. 2) înţelege „distribuirea către public a originalului ori a copiilor unei opere, prin vânzare, închiriere, împrumut sau prin orice alt mod de transmitere cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.”
Potrivit Art. 144 din legea dreptului de autor, în cazul reproducerii sau importului neautorizat de programe de calculator, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv a titularilor de drepturi. Acelaşi text legal stabileşte însă că în cazul difuzării acestor programe, prin vânzare, prin închiriere etc. acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Protecţia acordată de legea română a dreptului de autor operează atât asupra operelor şi titularilor de drept români cât şi asupra străinilor şi a operelor create de aceştia. Conform legii , „străinii, titulari ai dreptului de autor sau ai drepturilor conexe, beneficiază de protecţia prevăzută prin convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale la care România este parte, iar în lipsa acestora, beneficiază de un tratament egal cu cel al cetăţenilor români, cu condiţia ca aceştia să beneficieze, la rândul lor, de tratament naţional în statele respective.” Aceeaşi protecţie este recunoscută şi prin legea de reglementare a raporturilor de drept internaţional privat care stabileşte că „drepturile de autor (….) ale persoanelor juridice străine sunt ocrotite pe teritoriul României, conform legii române şi convenţiilor internaţionale la care România este parte”.
Statul român este de asemenea semnatar al Acordului privind relaţiile comerciale dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii ratificat de Parlament prin Legea nr. 50 din 1992. Art. 8 din acest Acord prevede că fiecare dintre părţi asigură protecţia drepturilor de autor aparţinând titularilor din celălalt stat semnatar, în condiţiile paragrafului 2 lit. a) pct. i din scrisoarea anexată acestui Acord. Aşa cum stabileşte textul menţionat, se bucură de această protecţie atât programele de calculator cât şi titularii drepturilor de autor. Titularilor le este recunoscut expres dreptul exclusiv de a împiedica existenţa şi difuzarea pe teritoriul României a copiilor neautorizate ale programelor de calculator ce le aparţin. Acordul menţionat face trimitere la Convenţia de la Berna, pentru protecţia operelor literare şi artistice, stabilind expres faptul că „programele de calculator vor fi protejate ca opere literare” ceea ce înseamnă că vor beneficia de toate mijloacele de protecţie acordate acestora din urmă.
Convenţia de la Berna, ratificată (în ultima ei formă revizuită, de la Paris) de statul român prin Legea nr. 77 din 1998, ratificată de asemenea şi de statul american, obligă statele semnatare la protejarea reciproca a drepturilor de autor asupra „tuturor lucrărilor din domeniul literar, ştiinţific şi artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare” (Art. 2 din Convenţie), opere enumerate ulterior în mod exemplificativ.
Deosebit de important pentru asigurarea cadrului legal de protecţie a drepturilor de autor este Tratatul TRIPS, semnat şi ratificat de statul român. Conform Art. 11 alin 2 din Constituţia României „tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern al ţării”.
Pentru valorificarea acestor dispoziţii legale, titularii drepturilor de autor recurg la acţiunile legale ce se impun în funcţie de constatările organelor de control şi de cercetările ulterioare efectuate în fiecare caz în parte. Protejarea drepturilor de autor şi a titularilor acestor drepturi se concretizează într-o primă etapă, în efectuarea de inspecţii de depistare a cazurilor de încălcare a acestor drepturi. Astfel, de la începutul anului 2000, autorităţile române au efectuat peste 200 de controale la utilizatorii şi distribuitorii de software.
Fără a anula competenţa generală a organelor de poliţie în observarea şi controlul aplicării legislaţiei, Legea nr. 8/1996, în Art. 138 lit d), stabileşte că Oficiul Român pentru Drepturile de Autor are dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia de a exercita funcţii de observare şi control asupra activităţilor ce pot da naştere la încălcări ale legislaţiei dreptului de autor şi a drepturilor conexe. De asemenea, Art. 138 lit. f) stabileşte că ORDA încheie procese-verbale de constatare a încălcărilor legii, în condiţiile prevăzute de Codul de Procedură Penală, sesizând apoi organele competente în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Potrivi Art. 145 din lege, actele încheiate de ORDA urmează regimul prevăzut de Art. 214 din Codul de Procedură Penală.

Sursa:http://www.competentedigitale.ro/it/it19.html

(Visited 424 times, 1 visits today)

Pe aceasi tema:

Comments are closed.

Advertisement
Contact:
BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI. REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII, IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR. Pentru o oferta de pret va rugam sa ne contactati la :
mustateanu@gmail.com
Tel: 0768.511.900
Program:
Zilnic: 09-19 Sambata: 09-14
OSIM OEB WIPO OHIM AIPPI Grup Roman EPI ORDA