Cum puteţi folosi legal drepturile de autor

Drepturile de autor sunt importante pentru recunoaşterea operelor de artă şi pentru remunerarea echitabilă a autorului. Datorită acestui sistem de drepturi, creatorii sunt siguri că opera lor poate fi difuzată fără teama că ar putea fi copiată sau piratată.

Dacă sunteti autorul unei creaţii originale cu o valoare comercială sau culturală este obligatoriu să vă înregistraţi şi să vă protejaţi munca pentru a avea dreptul de autor. Acest lucru vă permite să o vindeţi sau să vă daţi acordul pentru utilizarea ei.

Creaţiile, operele literare şi artistice sunt protejate de „Convenţia de la Berna”, din 1886, revizuită în anii 70. Legea spune că autorul deţine dreptul asupra operei pe toată durata vieţii sale plus încă 70 de ani. Drepturile de autor se moştenesc de către urmaşii legali ai autorului.

Titularii ale căror drepturi au fost încălcate pot pretinde repararea prejudiciului. Dacă acest lucru nu este posibil, ei pot cere despăgubiri cu o valoare triplă faţă de suma datorată în cazul unei utilizări legale.

Conform legislatiei nationale a dreptului de autor, este permisă folosirea fragmentelor dintr-o lucrare, inclusiv citate, în scopul difuzării ştirilor sau pentru uzul personal.

Sursa:http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/Cum+puteti+folosi+legal+drepturile+de+autor

(Visited 12 times, 1 visits today)

Pe aceasi tema:

Comments are closed.

Advertisement
Contact:
BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI. REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII, IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR. Pentru o oferta de pret va rugam sa ne contactati la :
mustateanu@gmail.com
Tel: 0768.511.900
Program:
Zilnic: 09-19 Sambata: 09-14
OSIM OEB WIPO OHIM AIPPI Grup Roman EPI ORDA