Protecția Proprietății Intelectuale

roprietatea intelectuală, privită sub cele două componente ale sale, proprietatea industrială pe de o parte şi drepturile de autor şi drepturile conexe pe de altă parte, este una dintre pârghiile de bază ale dezvoltării economice, sociale şi culturale ale naţiunii. În acest context se poate aprecia că protecţia drepturilor de proprietate intelectuală este de o mare importanţă, în esenţă, scopul şi finalitatea acesteia fiind protejarea produsului inteligenţei umane şi, în acelaşi timp, garantarea beneficiului consumatorilor de a se folosi de acest produs.

Strâns legată de acest domeniu este activitatea de cercetare – dezvoltare şi inovare care constituie o componentă strategică, hotărâtoare pentru dezvoltarea economică şi pentru progresul social. Astfel, ştiinţa, tehnologia şi inovarea reprezintă domenii care generează constant progres tehnologic, asigurând durabilitatea dezvoltării şi competitivitatea economică de perspectivă a României. Totodată inovarea şi transferul tehnologic sunt soluţii pentru rezolvarea problemelor economice şi pentru înnoirea permanentă a tehnologiilor necesare prin racordarea cercetării româneşti la cerinţele şi presiunile unei pieţe libere, în expansiune, în contextul globalizării.

În procesul de înfăptuire a reformei în domeniul proprietăţii intelectuale se va ţine cont de problemele sociale şi economice, în special în legătură cu transferul tehnologic, comerţul electronic, biotehnologiile şi tehnologia informaţiei. De asemenea, se impune o reorientare în ceea ce priveşte schimburile tehnologice şi noile modele de gestiune economică apte să includă problematica proprietăţii intelectuale ca element de coeziune economică între marii producători şi întreprinderile mici şi mijlocii capabile să facă faţă noilor provocări.

Pentru că activitatea de inovare, cercetare – dezvoltare a unei organizaţii să fie una funcţională şi orientată spre îmbunătăţire continuă şi spre cunoaştere este necesară stabilirea unor obiective generale pentru activitatea de protecţie a proprietăţii intelectuale, dar şi obiective specifice pentru fiecare proces amintit, care mai apoi vor fi corelate cu obiective pentru fiecare structură a organizaţiei.

În economia de piaţă, în care domneşte cu adevărat legea concurenţei, organizaţiile cu prestigiu au înfiinţate departamente/compartimente specializate, care urmăresc şi valorifică în beneficiu propriu toate greşelile organizaţiilor concurente, cu precădere pe cele din domeniul proprietăţii intelectuale.

Proprietatea intelectuală. Definiţie. Rolul în dezvoltarea organizaţiei

Proprietatea intelectuală e o formă de titlu legal care permite posesorului să controleze utilizarea anumitor intangibile, cum ar fi idei sau expresii. În definirea termenului de proprietate intelectuală este inclusă totalitatea drepturilor asupra creaţiilor geniului uman referitoare la opere literare, artistice, ştiinţifice, invenţiile din toate domeniile, descoperirile ştiinţifice precum şi drepturile aferente activităţii intelectuale în domeniile industrial, ştiinţific, literar şi artistic. Drepturile de proprietate intelectuală sunt drepturi de monopol. Acestea acorda un drept exclusiv proprietarului de a utiliza obiectul protecţiei şi de a interzice utilizarea acestuia de către terţi, fără acceptul persoanei îndreptăţite.

În categoria drepturilor intelectuale sunt incluse drepturile de autor şi drepturile conexe, dar şi drepturile de proprietate industrială. La rândul lor, acestea din urmă sunt grupate în trei categorii:

  • prima, având ca obiect drepturile născute în legătură cu drepturile inventatorilor, creatorilor de desene şi modele industriale, creaţiile tehnice brevetate ca invenţii, protecţia noilor soiuri de plante şi rase de animale, protecţia topografiilor de circuite integrate, secretul industrial;
  • a doua având ca obiect semnele distinctive, mărcile, indicaţiile geografice, numele comerciale şi firmele;
  • a treia vizând concurenţă neloială cu referire directă la creaţiile noi, la semnele distinctive.

Importanța proprietăţii intelectuale a fost recunoscută pentru prima dată de Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883 şi de Convenţia de la Berna pentru protecţia lucrărilor artistice şi literare din 1886. Ambele tratate, sunt administrate de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), organizaţie instituită prin Convenţia de la Stockholm din 14 iulie 1967.

Există mai multe motive care fac că protecţia proprietăţii intelectuale să fie imperios necesară:

  • progresul şi prosperitatea umanităţii depind de creativitatea ei în domeniile tehnic şi cultural;
  • protecţia juridică a creaţiilor noi încurajează investiţiile şi conduc la alte inovaţii;
  • promovarea şi protecţia proprietăţii intelectuale stimulează creşterea economică, duce la crearea de noi locuri de muncă şi noi ramuri de activitate şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii.

În România, prima lege în domeniul proprietăţii intelectuale a apărut în 1879 printr-o hotărâre a Parlamentului şi care se referea la Legea Mărcilor de Fabrică şi de Comerţ. Tot atunci s-a pus problema adoptării unei legi a Brevetelor de Invenţie, care a apărut abia în 17 ianuarie 1906, eforturi făcându-se încă din 1880. Cu această ocazie s-a înfiinţat şi Oficiul de Brevete, care este în prezent Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci – OSIM.

Repere temporale privind evoluţia proprietăţii intelectuale

În antichitate, în special în Grecia antică, pentru plagiat nu erau instituite sancţiuni legale, autorii fiind apăraţi de reguli morale. Autorii plagiatului erau supuşi unor critici deosebit de dure de către critică literară, astfel, deşi dreptul de proprietate intelectuală nu era consfinţit prin lege, acesta era recunoscut de toţi prin respectul de care se bucura autorul, prin notorietatea pe care acesta şi-o câştigase în timp, prin reprobarea şi dispreţul cu care erau trataţi cei care comiteau plagiatul.

Fără referire la o operă literară sau artistică, grecii au lăsat posterităţii o primă lege cunoscută în legătură cu noile creaţii, prima informaţie istorică privind invenţiile vizând dreptul inventatorului unei specialităţi gastronomice la utilizarea exclusivă a acesteia. Reperul istoric priveşte o scriere aparţinând vechii cetăţi Sybaris, situată în Golful Tarente, cetate proverbială prin prosperitatea sa şi care a fost distrusă de rivala sa, cetatea Croton, în anul 510 i.Hr.

Deoarece despre creaţie se vorbea doar în sens divin, în Evul Mediu calitatea de autor nu a fost revendicata, majoritatea scrierilor, cu caracter religios, erau multiplicate de copişti care îşi desfăşurau activitatea în anonimat. În această perioadă operele scrise erau destinate mănăstirilor, mai târziu universităţilor, o piaţă a operelor destinată populaţiei fiind practic inexistentă.

Apariţia tiparului, în 1455 aduce în ţările Europei primele interdicţii şi acordarea primelor privilegii privind dreptul şi exclusivitatea tipăririi şi multiplicării unor opere literare. În Franţa lui Francisc I, tipărirea şi vânzarea cărţilor necesitau o autorizare din partea Universităţii şi Facultăţii de Teologie, autorizarea fiind extinsă şi pentru cărţile tipărite în străinătate, iar în 1537 sunt introduse primele sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiilor referitoare la autorizarea şi vânzarea cărţilor tipărite în străinătate. Conceptul de proprietate intelectuală este întâlnit la sfârşitul secolului al XVII-lea, iar cel privind dreptul de autor în secolul XVIII-lea, când autorii de opere şi-au câştigat o anume recunoaştere în societate ca şi creatori de valori, fiindu-le recunoscut rolul de formatori care, prin eforturi intelectuale aduc servicii colectivităţii.
În recunoaşterea drepturilor de proprietate intelectuală Anglia şi-a dovedit rolul de promotor şi pionier în iniţiativa legislativă în domeniu.
În dreptul englez, Legea privind monopolurile din 1623, stabilea că privilegiul de exploatare se acordă pe bază de letter patent, noţiunea de patent fiind preluată ulterior de toate sistemele de drept.

Tot în Anglia, în 1709, este adoptată prima lege a dreptului de autor, Statute of Anne, care îşi propunea să încurajeze ştiinţa şi cultură cu atribuirea unui drept de copyright autorilor de opere tipărite.

În Franţa, în 1777, este adoptat un Cod al proprietăţii literare, în care se afirmă principiul că autorul este îndreptăţit să revendice, pentru el şi pentru moştenitorii săi, perpetuitatea privilegiului de a edita şi valorifica operele, sau, în ipoteza în care acest privilegiu a fost acordat unui editor, aceasta concesiune nu putea depăşi durata vieţii autorului.

În materia recunoaşterii drepturilor de proprietate industrială, în Franţa este adoptată în 1791 legea conform căreia patentul conferea titularului sau drepturi exclusive, iar prin Legea din 25 mai 1791 în dreptul francez este adoptată denumirea de brevet ca titlu de protecţie a unei invenţii.

În Germania, primele încercări de promovare a proprietăţii intelectuale apar într-o lucrare tipărită la Jena, în 1690, problema fiind preluată după un secol de importanţi filosofi, Immanuel Kant considerând dreptul de autor ca un drept personal. O reglementare specială este adoptată în Prusia abia în 1837, printr-o lege în temeiul căreia autorul operei se bucura de o protecţie timp de 10 ani de la apariţia acesteia, perioadă prelungită în 1845 la 30 de ani.

În SUA drumul recunoaşterii drepturilor de proprietate intelectuală are un parcurs diferit faţă de Europa, o lege din 1780 recunoscând autorului un drept de folosinţă asupra operei sale timp de 14 ani, cu posibilitatea prelungirii pe încă 14 ani dacă autorul, soţia sau copiii erau în viaţa la expirarea primei perioade. Dacă în statele europene opera şi dreptul de autor sunt protejate fără îndeplinirea unor formalităţi speciale, în SUA este impus sistemul copyright în care protecţia dreptului de autor, asemeni dreptului de proprietate industrial, este dependentă de înscrierea în registrul special, registrul de copyright.

Aspecte retrospective privind proprietatea intelectuală în România

În Ţările Romane, până la sfârşitul secolului al XIX-lea nu au existat preocupări în privinţa recunoaşterii drepturilor de autor. În materia drepturilor de proprietate industrială sunt consemnate încă din 1291 privilegii acordate de domnitori unor particulari, breslelor sau mânăstirilor ca dovezi de protecţie. Sistemul privilegiilor a fost abrogat în Tara Românească şi în Moldova prinRegulamentul Organic din 1831, care a constituit în schimb prima reglementare a invenţiilor pe teritoriul României.

În privinţa dreptului de autor, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a fost adoptată o Lege a presei, la 1862, lege care reglementa pentru prima oară drepturile autorilor de opere literare şi artistice, după modelul legii franceze din 1793.

Perioada modernă, a adus şi progrese în dreptul românesc, în privinţa recunoaşterii drepturilor asupra proprietăţii intelectuale.
La 15 aprilie 1879 este adoptată Legea asupra mărcilor de fabrici şi comerţ, căreia i se adăugă la 30 mai 1879, Regulamentul asupra mărcilor de fabrici şi comerţ. Legea a supravieţuit până în 1967, când a fost adoptată Legea nr. 28/1967 privind mărcile de fabrici, de comerţ şi de serviciu.

În protecţia dreptului de autor legislaţia românească evoluează. Legea presei din 1862 este completată la 23 martie 1904 prin Legea obligaţiilor atelierelor de arte grafice, care recunoştea autorilor, scriitori, compozitori, creatori de opere dreptul de a se bucura de o proprietate pe timpul vieţii lor, dreptul de a reproduce, vinde sau ceda creaţia lor. Tipărirea, reproducerea sau imitaţia operei fără consimţământul autorului erau sancţionate cu obligarea la plata unei amenzi care echivala cu cu preţul a o mie de exemplare din ediţia originală şi confiscarea exemplarelor. Drepturile se transmiteau şi moştenitorilor pe o perioadă de 10 ani.

În 1906 în România are loc primul Congres internaţional consacrat proprietăţii literare şi artistice care a influenţat prin studiile prezentate, prin temele dezbătute, legislaţia şi soluţiile practice adoptate aderarea României la Convenţia de la Berna, eveniment care s-a petrecut prin Legea 152 din 24 martie 1926.

In 1923 prin Legea 126 asupra proprietatii literare si artistice autorilor le era asigurata protectia drepturilor independent de indeplinirea vreunei formalitati, reglementarile legii fiind destinate atat romanilor cat si strainilor, fara conditia reciprocitatii.

Legea din 1923 a fost abrogată prin Decretul nr. 321/1956 privind drepturile de autor, iar acest decret a fost abrogat prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, completată în 2004 cu Legea 285, şi care oferă dreptului de autor o protecţie amplă, completă, în concordanţă cu reglementărilor comunitare.

Situaţia actuală privind proprietatea intelectuală în România

Protecţia şi promovarea proprietăţii intelectuale, cu toate componentele acesteia, sunt realizate în România la ora actuală în acord cu Strategia drepturilor de proprietate industrială pentru Europa.

Strategia, elaborată de către Comisia Europeană – COM (2008) 65 – schiţează acţiunile necesare pentru realizarea unui sistem al drepturilor de proprietate industrială de înaltă calitate, capabil să-i permită Europei să beneficieze de potenţialul său în confruntarea cu provocările globalizării economice.

Sistemul de proprietate industrială trebuie să continue să acţioneze ca un catalizator pentru inovare şi să contribuie la îndeplinirea Strategiei Lisabona. Comisia a stabilit criteriile în acest scop: sistemul trebuie să fie de calitate înaltă, caracterizat prin standarde stricte de examinare; accesibil, compensând costurile prin calitate şi certitudine juridică; coerent, cu o interpretare comună a legilor; capabil să asigure un echilibru între recompensarea creaţiei intelectuale de valoare şi asigurarea unei bune circulaţii a ideilor şi inovaţiilor.

În realizarea acestor deziderate, statul roman a elaborat şi adoptat pentru prima oară Strategia Naţională în domeniul Proprietăţii Intelectuale 2003-2007. Strategia Naţională în domeniul Proprietăţii Intelectuale, aprobată de Guvernul României prin Hotărârea nr. 1424/2003, cu modificările şi completările aduse de Hotărârea nr.1174/29.09.2005 a promovat principiile unei societăţi active, înalt stimulativa pentru performanţă, bazată pe valorile muncii, ale coeziunii sociale, solidarităţii şi responsabilităţii şi a contribuit la instaurarea unui echilibru între interesele creatorului şi interesul public, asigurând un mediu propice creativităţii în beneficiul tuturor.

În 2010 a fost făcut un nou pas în domeniu prin promovarea Strategiei Naţionale în domeniul Proprietăţii Intelectuale 2010-2015. Având ca scop principal continuarea şi dezvoltarea obiectivelor generale ale documentului care a coordonat activitatea în domeniul protecţiei intelectuale în perioada 2003 – 2007, nouă strategie propune obiective specifice în vederea creşterii gradului de creativitate şi inovare şi dezvolta obiectivele strategice care au stat la baza Strategiei Naţionale 2003-2007 în domeniul Proprietăţii Intelectuale, obiective în concordanţă cu programul naţional de guvernare şi, de asemenea, introduce noi obiective.

Strategia naţională în domeniul proprietăţii intelectuale devine promotorul creativităţii, legătura dintre entităţile din domeniu: creatorii, industriile creative, publicul larg, utilizatorii şi instituţiile cu atribuţii în domeniu. Realizarea unei noi Strategii în domeniul PI necesită asigurarea sinergiei direcţiilor de acţiune şi o abordare integrată cu privire la nevoile grupurilor ţintă, care să creeze premisele pentru o cât mai bună delimitare a beneficiarilor.

Scopul Strategiei este de a coagula eforturile instituţiilor cu atribuţii şi implicare în sistemul proprietăţii intelectuale în România, fie că este vorba de asigurarea protecţiei sau de apărarea drepturilor şi crearea unui cadru de cooperare între acestea. În egală măsură Strategia urmăreşte compatibilizarea şi armonizarea permanentă a sistemului proprietăţii intelectuale din România cu cel comunitar.

În vederea armonizării activităţilor de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală a fost formulat un Program de acţiune care a fost structurat şi s-a desfăşurat cu următoarele obiective:

  1. Dezvoltarea metodologiilor, metodelor de lucru şi coordonării instituţionale: îmbunătăţirea coordonării şi a fluxului de lucru şi între instituţiile care se ocupă de protecţia drepturilor de Proprietate Intelectuală (DPI) în România, revizuirea cadrului juridic şi a procedurilor pentru protejarea DPI în România, elaborarea şi aprobarea unei metodologii pentru estimarea ratei pirateriei şi contrafacerii;
  2. Dezvoltarea şi formarea resurselor umane: elaborarea unor planuri de formare pe termen mediu şi lung pentru toate instituţiile implicate în protejarea DPI, formarea de formatori din cadrul personalului-cheie din instituţiile beneficiare, cursuri de formare a personalului din cadrul instituţiilor beneficiare;
  3. Crearea unei baze de date comune IT pentru toate instituţiile implicate în protejarea DPI şi dezvoltarea unei campanii de sensibilizare a opiniei publice cu privire la riscurile pe care le presupune încălcarea DPI.

În elaborarea Strategiei în domeniul Proprietăţii Intelectuale s-a ţinut cont şi de Strategia naţională în domeniul cercetarii-dezvoltarii şi inovării (CDI) pentru perioada 2007 – 2013. Documentul amintit se bazează pe viziunea societăţii româneşti cu privire la rolul ştiinţei, tehnologiei şi inovării în dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere în România, pentru progresul economic şi social.
Având în vedere faptul că România este stat membru al Uniunii Europene începând cu anul 2007, Strategia CDI asigura şi coerentă cu principalele documente politice specifice la nivel comunitar.
Prin lansarea acestei Strategii, România îşi prezintă decizia politică de a construi o societate bazată pe cunoaştere, deschisă valorilor şi competiţiei internaţionale, care să asigure o dezvoltare economică şi socială armonioasă. Strategia are ca obiectiv recuperarea decalajelor existente faţă de nivelul ţărilor europene şi pregăteşte sistemul de CDI din România pentru a-şi identifica şi consolida, prin deschidere internaţională, parteneriat şi competiţie, acele zone în care România poate să exceleze. Viziunea Strategiei are trei obiective: crearea de cunoaştere, respectiv obţinerea unor rezultate ştiinţifice şi tehnologice de vârf, creşterea competitivităţii economiei româneşti şi nu în ultimul rând, creşterea calităţii sociale.

Sursa:http://ppi.ulbsibiu.ro/ro/proprietate/

(Visited 23 times, 1 visits today)

Pe aceasi tema:

Comments are closed.

Advertisement
Contact:
BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI. REPER HOTEL HOROSCOP – STATIA METROU UNIRII, IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR. Pentru o oferta de pret va rugam sa ne contactati la :
mustateanu@gmail.com
Tel: 0768.511.900
Program:
Zilnic: 09-19 Sambata: 09-14
OSIM OEB WIPO OHIM AIPPI Grup Roman EPI ORDA